search
top

Supa de mazăre

Prima mâncare „serioasă” am pregătit-o într-a opta. Era o supă de mazăre.

Părinții mei au fost pedagogi (de fapt, îmi place să spun „dascăli rurali” – încape totul în sintagma asta scurtă) și veneau de la școală mult mai târziu de ora prânzului. Adică, ca să fie clar, nu mă aștepta nimeni cu masa pusă. Nimic neobișnuit, de altfel: părinții multor colegi de-ai mei munceau în câmp, kolhoznici fiind, și veneau acasă seara. Nimeni dintre noi nu găsea mese întinse.

Într-o zi, venind de la școală după lecția a cincea și nefiind stingherit de prezența fraților sau a părinților, mi-am zis că e timpul s-o bucur pe mama cu o mâncare mai sofisticată: la ceai de măceș și la ouă prăjite aveam deja centură neagră.

Am luat cartea de bucate „Moldavskaia kuhnea” („Bucătăria moldovenească”, în limba rusă, dar cu denumirile de bucate dublate în română), care era de-o seamă cu mine – o ediție din 1966, o am și acum la loc de cinste pe raftul cu cărți de bucate – am luat, deci, cartea și hai să vad ce mâncare aș putea face, ținând cont de ingredientele disponibile.

carte_bucate

„Norocul” a cazut pe supa de mazăre. Un morcov, o ceapă, două pahare de mazăre, sare, piper boabe și, dacă nu mă înșeală memoria, o frunză de dafin. Azi nu o mai pun, dar atunci, dacă „scria în carte”…

Ceapa și morcovul trebuia să le prăjesc într-un pic de ulei. Am ars ceapa înainte de a ajunge să adaug morcovul. Am spălat repejor tigaia și am pus-o iar la foc.

Cât mazărea fierbea în cratiță, cu frunza de dafin și boabele de piper, m-am adâncit în lectura carții de bucate. Mmmmm! Ce denumiri gustoase descopeream! ”Iepure împănat cu tocăniță de vinete și roșii”, „Ciorbă vânătorească din măruntaie de fazan”, ”Mititei ca la Chișinău, garnisiți cu salată de curechi proaspăt și mazăre verde”… Câte noduri am înghițit în sec!

Mi-am amintit de mazăre peste vreo oră, cred. Era răsfiartă. Pireu. Doar că avea mult lichid. Nu m-am încumetat s-o răstorn în treuca porcilor de frica cozii de mătură, cu care mama mă mai măsura uneori. Am turnat legumele prăjite peste acest pireu apos și am tocat câteva fire de mărar.

* * *

Mama m-a lăudat ca niciodată. Nu mai mâncase până atunci o așa supă delicoasă! „Nu-i nimic, că mazărea e răsfiartă. Chiar e mai gustoasă așa”.

Nu știa nici mama de existența supelor-cremă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

top