search
top

Tișka: „Să facem cunoștință!”

tishka

Să facem cunoștință! Mă numesc Timofei. Dar mai mult îmi place să fiu dezmierdat Tișșșka. E ceva plăcut urechii mele de felină în acest sunet șșșșerpuitor.

Igor uneori îmi zice „Marinarul” sau „Lup bătrân de mare”. Asta pentru că ador baia. Abia aștept să vină sâmbăta. A propos! De ce voi, oamenii, ați etichetat ziua de sâmbătă „zi de baie”? Eu sunt de-acord să fiu băit în orice zi a săptămânii.

Și încă un a propos. Ce fel de Lup bătrân sunt eu, dacă am abia un an și ceva de când am văzut lumina zilei? Nu țin minte când și unde m-am născut, dar medicul veterinar susține că sunt încă copil și că-s tare bun de năzbâtii. Adevăr curat! Altfel nu fugeam de lângă mama în iulie trecut, când eram de-o șchioapă. Abia de mă obișnuisem cu toaleta și cu mâncărurile alea gustoase în pungi frumoase de staniol.

Într-o zi am țâșnit afară prin ușa întredeschisă, am coborât pe niște scări și m-am trezit afară. La început îmi plăcu. Era soare, cald, iarba înaltă îmi părea că e junglă adevărată. M-am jucat cu niște copii. A fost interesant! Dar seara toți au plecat pe la casele lor, iar eu am rămas singurel pe o bancă din curte. Un băiețel a vrut să mă ia la el, dar mama lui a fost categoric contra. Chipurile, cine știe ce-i cu mine și de unde sunt. Poate-s bolnav de ceva molipsitor. Maturii ăștia!… Parcă e greu să mă arăți medicului veterinar și să afli mai totul despre mine. Igor așa și a făcut. Dar asta s-a întâmplat peste vreo trei ori poate chiar patru zile, pe care le-am petrecut sub cerul liber, fără mâncare și fără apă. Precis că muream, dacă nu ieșeam în calea lui de sub un tufiș de măceș din făța blocului. Zic, dacă nu mă observă nici acesta, e gata cu mine. Abia de am scos un „miaau” plioștit…

Peste câteva zile, după ce mi-am venit un pic în fire, am fost la medic, care a confirmat că-s sănătos. Dar foarte slab. Și am nevoie de îngrijire.

Într-o dimineață noul meu stăpân m-a fotografiat. Iar seara a venit de la serviciu cu niște foi mari, colorate, pe care era imprimată poza mea și era scris că am fost găsit și că sunt căutați părinții mei și tot așa. M-am uitat eu la foile celea și m-am cam întristat. Pentru că deja mă obișnuisem cu noua mea familie, cu toaleta și căsuța în care mă aciuam seara.

Am început să caut o soluție pentru a rămâne aici. Dar și mă rugam dumnezeului nostru felin să nu citească foștii mei acest anunț. Eram cel mai cuminte și cel mai duios pisicuț din lume! Nicio ștrengărie! Niciun bibelou dat jos de pe masa cu televizorul! Asta mi s-a dat cel mai greu, pentru că tare-mi mai place să joc fotbal cu toate fleacurile celea de pe masă. Dar ce nu faci pentru a-ți atinge scopul! Iar eu voiam cu orice preț să rămân în casa asta, care devenise deja a mea.

De atunci au trecut mai multe luni. N-a mai pretins nimeni la mine. Cred că nici Igor nu prea tare voia să ne despărțim. Dar la ce i-o fi trebuit să facă acel anunț?…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

top