search
top

Salată de creveți cu rucolă și mozzarella

Azi, fiind duminică (adică, având eu mai mult timp liber) și amintindu-mi că nevastă-mea a adus de undeva (din una dintre deplasări, cred, dar nu mai țin minte precis) niște nuci de cedru, m-am gândit că e timpul să le utilizez. Zis și făcut! Rapid, deloc dificil și, sper eu, delicios. :) Trecui pe la magazin și cumpărai ingredientele lipsă. Timp de pregătire: cam vreo 20 de minute, cred. Dar nu am cronometrat. Că pentru mine gătitul nu este pedeapsă, o fac din plăcere și cu multă dragoste. ;) Deci, să nu ne abatem de la subiect. Avem nevoie de: 150 g de creveți; o legăturică de rucolă; o portocală; puțin ghimbir; 10-12 roșii cherry; 200 g de mozzarella; două linguri de oțet japonez pentru orez de sushi; 6-7 linguri de ulei de măsline. Spălăm rucola și o lăsăm să se zvânteze. Spălăm portocala și-i înlăturăm coaja. Jumătate de fruct îl tocăm mărunt (pentru dressing), altă jumătate o tăiem cubulețe nu chiar mari. Punem într-un bol jumătatea tocată de portocală, două linguri de oțet, două linguri de ulei de măsline și cam o linguriță mică de ghimbir dat prin răzătoare. Amestecăm. Decongelăm creveții și-i spălăm bine sub un jet de apă rece. Punem la foc două tigăi. Una – pentru dressing, pe care îl vom chinui la foc mediu vreo 4 minute, după care stingem focul și lăsăm sosul să se răcească. Alta – pentru creveți. Aici punem și vreo patru linguri de ulei (în dressing deja este ulei, pe tigaie nu mai adăugăm). Cât sosul și creveții stau pe foc, nu pierdem timpul. Tăiem în jumătăți roșiile spălate, rupem frunzele de rucolă, tăiem mozzarella cubulețe. Pregătim vesela în care vom servi salata. Dacă au trecut cele patru minute, închidem focul și lăsăm sosul de portocale și ghimbir să se răcească. În scurt timp, stingem focul și la creveți. 5-6 minute la foc mediu este suficient. Când dressingul s-a răcorit, putem merge mai departe. Punem într-un bol frunzele de rucolă cu jumătatea de portocală tăiată cubulețe, mozzarela, turnăm peste ele sosul din tigaie și amestecăm cu grijă. Ne-a rămas ultimul pas! Punem salata în centrul platoului pe care o vom servi și ornăm din belșug cu creveți, jumătăți de cherry și nuci de cedru. De fapt, sunt sigur că putem pune orice fel de nuci, că astea de cedru sunt cam greu de găsit pe la noi, dar și sunt... read more
top